Tomas Spurny, expertul în restructurare angajat de austriecii de la Erste să redreseze BCR, a făcut publice ţintele dure ale planului său de transformare a celei mai mari bănci din România: 1.600 de posturi trebuie să dispară, iar 64 de unităţi vor fi închise până la sfârşitul trimestrului I din 2013 pe lângă cele 47 lichidate deja.
El va încerca să-i convingă pe sindicaliştii din bancă să accepte această diminuare drastică de personal susţinând că astfel poate fi securizat viitorul celor 7.500 de angajaţi care vor rămâne. BCR avea pierderi de peste 172 mil. euro la sfârşitul lunii septembrie, iar Spurny şi echipa lui s-au angajat să readucă banca pe profit de anul viitor.
"Nu este vorba că aşa vreau eu sau altcineva. Este vorba despre o realitate pe care trebuie s-o acceptăm: nu mai putem susţine actuala bază de costuri. Suntem într-o cursă pentru a acomoda şi managementul riscului, şi nevoile de capital, şi neperformantele. Asta e situaţia", afirmă Spurny.
De când au preluat grupul BCR în urmă cu 7 ani, austriecii au ajustat treptat personalul, ajungând la circa 9.100 faţă de 13.500 la nivelul anului 2006. În schimb, până acum nu au fost nevoiţi să taie reţeaua, care ar urma să coboare sub pragul de 600 de unităţi.
Sursa:www.zf.ro
luni, 17 decembrie 2012
sâmbătă, 8 decembrie 2012
Robotii ne vor fura slujbele
Roboţi chelneri, roboţi hamali, roboţi menajeri, roboţi bucătari, mecanici, sudori; în curând, roboţi-şoferi şi roboţi-chirurgi – oare se va mai găsi ceva de făcut şi pentru om, în viitor?
Nu este un fenomen nou, totuşi. A început de mult, din epoca industrială, şi a fost foarte vizibil atât în uzine, cât şi în agricultură. O secerătoare mecanică, ataşată la un tractor, condus de un singur om, putea face într-o singură zi treaba a câteva zeci de secerători. O singură maşină, anume proiectată, făcea mii de piese identice, în ritm rapid şi constant. Câteva războaie de ţesut automate scoteau mii de metri pătraţi de pânză într-o zi - mai mult decât ar fi putut face sute de lucrători.
Totuşi, multă vreme, mecanizarea n-a reuşit să acopere necesităţile unei societăţi în plină dezvoltare. Se găseau încă destule slujbe pentru oameni, pe măsură ce sectorul serviciilor şi al comerţului se dezvoltau, absorbind forţa de muncă rămasă vacantă în urma ocupării de către maşinării a numeroase "posturi" din agricultură şi industrie.
Dar pe măsură ce ritmul mecanizării/automatizării creştea, oamenii au început să se teamă că vor fi depăşiţi de maşini în competiţia pentru locurile de muncă. În 1930, economistul John Maynard Keynes avertiza asupra apariţiei unei noi maladii sociale, pe care el o numea "şomaj tehnologic", termen ce definea o situaţie îngrijorătoare: ritmul în care economia reuşea să creeze noi locuri de muncă era mai lent decât ritmul în care locurile de muncă se împuţinau din cauza automatizării.
Munca într-un call center , de exemplu, părea a fi pe vecie destinată oamenilor; în fond, era nevoie să vorbeşti, să asculţi, să răspunzi… Iar aşa ceva nu pot face decât oamenii, nu-i aşa? Nu, nu mai e aşa, de când cu dezvoltarea - într-un ritm halucinant -, a tehnologiilor de recunoaştere a vocii, cu care pot fi înzestrate sistemele automate care, într-o bună zi, ne-ar putea lua locul, într-un call center populat numai de roboţi.
În radiologie, de pildă, sisteme computerizate dotate cu programe speciale de recunoaştere a anumitor caracteristici (pattern-recognition) pot analiza imaginile tomografice şi radiografice, făcând astfel mare parte din munca unui medic specialist radiolog.
Până şi în avocatură - o profesie atât de strâns legată de natura umană, în toate aspectele ei - se pare că vor ajunge să lucreze calculatoare tot mai multe şi oameni tot mai puţini: s-a demonstrat deja faptul că nişte algoritmi bine proiectaţi pot să cotrobăie cu mare eficienţă prin mii de dosare, găsind conexiuni între cazuri şi elaborând sinteze - adică îndeplinind mare parte din munca de rutină, consumatoare de timp, a unui avocat.
A conduce un camion, de pildă, era - se presupunea -, o activitate extrem de dificilă, care solicita din plin capacităţi specific umane şi nu ar fi putut fi realizată de sisteme robotizate. Era vorba despre a recunoaşte obiecte aflate în mişcare, cu viteze diferite, în direcţii diferite, de a reacţiona în timp real, ajustând mişcarea maşinii în funcţie de toate aceste informaţii - o muncă, socoteau autorii, prea complexă pentru a putea fi efectuată de un sistem computerizat.
Sursa:www.descopera.ro
Nu este un fenomen nou, totuşi. A început de mult, din epoca industrială, şi a fost foarte vizibil atât în uzine, cât şi în agricultură. O secerătoare mecanică, ataşată la un tractor, condus de un singur om, putea face într-o singură zi treaba a câteva zeci de secerători. O singură maşină, anume proiectată, făcea mii de piese identice, în ritm rapid şi constant. Câteva războaie de ţesut automate scoteau mii de metri pătraţi de pânză într-o zi - mai mult decât ar fi putut face sute de lucrători.
Totuşi, multă vreme, mecanizarea n-a reuşit să acopere necesităţile unei societăţi în plină dezvoltare. Se găseau încă destule slujbe pentru oameni, pe măsură ce sectorul serviciilor şi al comerţului se dezvoltau, absorbind forţa de muncă rămasă vacantă în urma ocupării de către maşinării a numeroase "posturi" din agricultură şi industrie.
Dar pe măsură ce ritmul mecanizării/automatizării creştea, oamenii au început să se teamă că vor fi depăşiţi de maşini în competiţia pentru locurile de muncă. În 1930, economistul John Maynard Keynes avertiza asupra apariţiei unei noi maladii sociale, pe care el o numea "şomaj tehnologic", termen ce definea o situaţie îngrijorătoare: ritmul în care economia reuşea să creeze noi locuri de muncă era mai lent decât ritmul în care locurile de muncă se împuţinau din cauza automatizării.
Munca într-un call center , de exemplu, părea a fi pe vecie destinată oamenilor; în fond, era nevoie să vorbeşti, să asculţi, să răspunzi… Iar aşa ceva nu pot face decât oamenii, nu-i aşa? Nu, nu mai e aşa, de când cu dezvoltarea - într-un ritm halucinant -, a tehnologiilor de recunoaştere a vocii, cu care pot fi înzestrate sistemele automate care, într-o bună zi, ne-ar putea lua locul, într-un call center populat numai de roboţi.
În radiologie, de pildă, sisteme computerizate dotate cu programe speciale de recunoaştere a anumitor caracteristici (pattern-recognition) pot analiza imaginile tomografice şi radiografice, făcând astfel mare parte din munca unui medic specialist radiolog.
Până şi în avocatură - o profesie atât de strâns legată de natura umană, în toate aspectele ei - se pare că vor ajunge să lucreze calculatoare tot mai multe şi oameni tot mai puţini: s-a demonstrat deja faptul că nişte algoritmi bine proiectaţi pot să cotrobăie cu mare eficienţă prin mii de dosare, găsind conexiuni între cazuri şi elaborând sinteze - adică îndeplinind mare parte din munca de rutină, consumatoare de timp, a unui avocat.
A conduce un camion, de pildă, era - se presupunea -, o activitate extrem de dificilă, care solicita din plin capacităţi specific umane şi nu ar fi putut fi realizată de sisteme robotizate. Era vorba despre a recunoaşte obiecte aflate în mişcare, cu viteze diferite, în direcţii diferite, de a reacţiona în timp real, ajustând mişcarea maşinii în funcţie de toate aceste informaţii - o muncă, socoteau autorii, prea complexă pentru a putea fi efectuată de un sistem computerizat.
Sursa:www.descopera.ro
sâmbătă, 1 decembrie 2012
Ecrane,nu manuale
Abonați-vă la:
Postări (Atom)