Roboţi chelneri, roboţi hamali, roboţi menajeri, roboţi bucătari, mecanici, sudori; în curând, roboţi-şoferi şi roboţi-chirurgi – oare se va mai găsi ceva de făcut şi pentru om, în viitor?
Nu este un fenomen nou, totuşi. A început de mult, din epoca industrială, şi a fost foarte vizibil atât în uzine, cât şi în agricultură. O secerătoare mecanică, ataşată la un tractor, condus de un singur om, putea face într-o singură zi treaba a câteva zeci de secerători. O singură maşină, anume proiectată, făcea mii de piese identice, în ritm rapid şi constant. Câteva războaie de ţesut automate scoteau mii de metri pătraţi de pânză într-o zi - mai mult decât ar fi putut face sute de lucrători.
Totuşi, multă vreme, mecanizarea n-a reuşit să acopere necesităţile unei societăţi în plină dezvoltare. Se găseau încă destule slujbe pentru oameni, pe măsură ce sectorul serviciilor şi al comerţului se dezvoltau, absorbind forţa de muncă rămasă vacantă în urma ocupării de către maşinării a numeroase "posturi" din agricultură şi industrie.
Dar pe măsură ce ritmul mecanizării/automatizării creştea, oamenii au început să se teamă că vor fi depăşiţi de maşini în competiţia pentru locurile de muncă. În 1930, economistul John Maynard Keynes avertiza asupra apariţiei unei noi maladii sociale, pe care el o numea "şomaj tehnologic", termen ce definea o situaţie îngrijorătoare: ritmul în care economia reuşea să creeze noi locuri de muncă era mai lent decât ritmul în care locurile de muncă se împuţinau din cauza automatizării.
Munca într-un call center , de exemplu, părea a fi pe vecie destinată oamenilor; în fond, era nevoie să vorbeşti, să asculţi, să răspunzi… Iar aşa ceva nu pot face decât oamenii, nu-i aşa? Nu, nu mai e aşa, de când cu dezvoltarea - într-un ritm halucinant -, a tehnologiilor de recunoaştere a vocii, cu care pot fi înzestrate sistemele automate care, într-o bună zi, ne-ar putea lua locul, într-un call center populat numai de roboţi.
În radiologie, de pildă, sisteme computerizate dotate cu programe speciale de recunoaştere a anumitor caracteristici (pattern-recognition) pot analiza imaginile tomografice şi radiografice, făcând astfel mare parte din munca unui medic specialist radiolog.
Până şi în avocatură - o profesie atât de strâns legată de natura umană, în toate aspectele ei - se pare că vor ajunge să lucreze calculatoare tot mai multe şi oameni tot mai puţini: s-a demonstrat deja faptul că nişte algoritmi bine proiectaţi pot să cotrobăie cu mare eficienţă prin mii de dosare, găsind conexiuni între cazuri şi elaborând sinteze - adică îndeplinind mare parte din munca de rutină, consumatoare de timp, a unui avocat.
A conduce un camion, de pildă, era - se presupunea -, o activitate extrem de dificilă, care solicita din plin capacităţi specific umane şi nu ar fi putut fi realizată de sisteme robotizate. Era vorba despre a recunoaşte obiecte aflate în mişcare, cu viteze diferite, în direcţii diferite, de a reacţiona în timp real, ajustând mişcarea maşinii în funcţie de toate aceste informaţii - o muncă, socoteau autorii, prea complexă pentru a putea fi efectuată de un sistem computerizat.
Sursa:www.descopera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu